Durerea de spate în sarcină

Aproape trei sferturi dintre femeile însărcinate se plâng de dureri de spate. Dacă te numeri şi tu printre ele nu înseamnă că trebuie să aştepţi să naşti pentru a scăpa de această neplăcere.
Cauze:
Majoritatea durerilor de spate din timpul sarcinii sunt datorate schimbărilor ce au loc în corpul tău odată cu sarcina. Aceste schimbări includ câştigul în greutate din timpul sarcinii precum şi dispunerea acestei greutăţi mai ales în partea din faţă a corpului; de asemenea, în această perioadă au loc modificări hormonale care determină „înmuierea” ligamentelor din articulaţiile bazinului pentru a permite lărgirea acestuia în vederea naşterii. Ca urmare, vei resimţi durere de ambele părţi ale bazinului în partea din spate mai ales în timpul mersului, precum şi la urcarea şi coborârea scării.
Alte cauze ale durerii ce apare în zona lombară în timpul sarcinii pot fi: lombosciatica, infecţiile urinare sau chiar intrarea în travaliu. De aceea trebuie să ceri mereu sfatul medicului de familie care te va consulta şi care îţi poate recomanda şi o serie de alte investigaţii pentru a afla cauza exactă a acestor dureri. Chiar dacă va bănui o lombosciatică datorată unei hernii de disc, medicul nu-ţi va recomanda să faci radiografie în timpul sarcinii, deoarece poate determina malformaţii fetale grave. Cu toate că ai fi tentată să crezi că durerea tipică pentru lombosciatică (care iradiază la nivelul piciorului, uneori chiar până în călcâi, putându-te bloca într-o anumită poziţie) apare mai frecvent în sarcină, ei bine, nu este aşa. S-a observat că acestă durere apare la fel de frecvent şi la restul femeilor, nefiind agravate de sarcină.
Ce poţi face?
În cazul durerii de spate obişnuite din sarcină, precum şi a lombosciaticii, există o serie de recomandări pe care urmându-le îţi pot calma sau preveni durerea:

  • Ai mereu grijă să stai dreaptă, să nu te sprijini numai pe unul dintre picioare, ci pe amândouă în mod egal; atunci când ai de cărat o greutate, împarte-o în mod egal în ambele mâini;
  • Nu sta pe scaun picior peste picior;
  • Atunci când stai pe scaun îţi poţi pune o pernă sau un scăunel mic sub picioare pentru a evita curbarea exagerată a culoanei în partea de jos, care cauzează durerea;
  • Nu purta pantof cu toc înalt;
  • Atunci când dormi nu te aşeza pe spate (mai ales în ultimul trimestru de sarcină) şi în special nu cu genunchii întinşi. Aşază-te pe o parte, cu genunchii îndoiţi, o perniţă între picioare şi una sub abdomen; există şi perne de forma unui sul lung, speciale pentru această perioadă; odihneşte-te cât mai mult;
  • Evită ridicarea obiectelor grele sau a copiilor; atunci când ai de ridicat un singur obiect mai greu nu te apleca în jos, peste abdomen, îndoaie genunchii, ţine greutatea cât mai aproape de corp şi ridic-o mai mult sulicitând muşchii picioarelor decât ai spatelui;
  • Poţi aplica în zona lombară comprese calde (nu fierbinţi, căci pot declanşa travaliul) eventual cu sare grunjoasă încălzită; băile calde (dar nu în ultimul trimestru de sarcină), duşul cu apă caldă în regiunea lombară sau masajul musculaturii de o parte şi de alta a culoanei, pot şi ele să fie de ajutor;
  • Îţi poţi cumpăra o centură specială pentru perioada sarcinii;
  • Sfătuieşte-te cu medicul în legătură cu exerciţiile fizice sau sporturile (înotul este foarte bun pentru tonifierea musculaturii spatelui) şi eventualele proceduri de fizioterapie pe care le poţi efectua în timpul sarcinii, precum şi cu durata efectuării lor.
  • Evită să stai în picioare sau să conduci maşina mai mult de 30 min.; nu fă mişcări bruşte, mai ales de răsucire, aplecarea înainte, urcarea scărilor.

Cele mai bune rezultate au fost obţinute combinând aceste proceduri în special exerciţiile fizice urmate de repaus la pat.
Nu lua nici un medicament (nici chiar pe bază de plante) pentru calmarea durerii şi nu-ţi pune nici un supozitor fără a te consulta în prealabil cu medicul.

Articol aparut in revista „Draga mea”/ nr 12